Iată că avem veşti despre prima ediţie a proiectului “Noaptea Sfântului Andrei” ce face parte din seria de proiecte marca FTMB şi care s-a desfăşurat Sâmbătă, 27 Noiembrie 2021, la sediul FTMB.
Tema proiectului a fost readucerea în prim plan a tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti. Astfel că, echipa FTMB a organizat o „noapte” aşa cum doar în Ţara Românească se poate auzi, unde am întâlnit vampiri, moroi şi strigoi care nu au contenit să ne sperie cu aparițiile lor fantasmagorice, ieşind din fiecare colţ al încăperilor.
Startul proiectului s-a dat prin vizionarea unui film-documentar, care ne-a adus în lumea moroilor şi strigoilor. Mai apoi, cei 22 participanți au fost împărțiți în 2 grupe, pe categorii de vârste şi conduși prin coridoarele înspăimântătoare, către cele 2 ateliere cu teme speciale acestui eveniment.
În cadrul atelierului “Învaţă să te aperi împotriva moroilor”, participanţii au învăţat scheme noi de autoaparare care să le fie de folos în lupta cu moroii şi alte asemenea creaturi mitologice.
Atelierul “Făureşte-ţi propriul borcan” a deschis calea fiecărui participant către imaginaţie, aceştia reuşind să îşi creeze un spectaculos suport pentru grâul ce urma să îl sădească în noaptea Sfântului Andrei.
Evenimentul s-a încheiat cu vizionarea unui film special ales pentru această ocazie.
Atmosfera de la eveniment a fost extraordinară, tinerii participanţi bucurându-se de multe învăţături despre fiecare atelier, de sport, de jocuri distractive, de atelier creativ şi de noi prietenii legate cu ocazia acestui proiect.
Acestea fiind spuse, mulţumim tinerilor pentru participarea la proiectul „Noaptea Sfântului Andrei” – ediţia I, organizat de Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti şi îi felicităm pentru curaj şi implicare.
 
REDACȚIA