Categorie: Proiecte in parteneriat

Recunoașterea meritelor cicliștilor – Adevărații VeloPrieteni

În data de 29.01.2022 la sediul FTMB s-au recunoscut meritele cicliștilor români. „Rolul FTMB constă și în atragerea alături de noi a proiectelor frumoase, motivante si captivante. Iată-ne astăzi împreună cu Asociația Adevărații VeloPrieteni și organizația Randonneurs România, alături de care recunoaștem meritele cicliștilor de anduranță români, care au încheiat un nou sezon, excepțional și…

Natura Altfel

În data de 13 Noiembrie 2021 Asociația Ecologie-Sport-Turism – membră FTMB, a desfășurat o nouă activitate de educație în natură programată în cadrul proiectului „Natura Altfel” derulat în parteneriat cu Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti şi Centrul Local Verde + (Organizația Națională Cercetașii României). Locaţia aleasă pentru desfășurarea acestei activități a fost Masivul Ciucaş…

Cupa României de Freestyle Kickboxing

În data de 31 Octombrie a avut loc CUPA ROMÂNIEI DE FREESTYE KICKBOXING – ediţia a XI-a, eveniment realizat de Federaţia Română de Freestyle Kyckboxing în parteneriat cu FTMB. “A fost o competiţie frumoasă, cu meciuri reuşite, sportivi buni sau care au dorit să capete experiență competiţională, cluburi care s-au strâns din toate colţurile ţării…

Bucharest Challenge Cup 2021

Asociaţia Budo Gym Club, membră a Fundaţiei pentru Tineret a Municipiului Bucureşti, a organizat în parteneriat cu FTMB in weekend-ul 22-23 octombrie 2021, competiţia internaţională de karate kyokushin “BUCHAREST CHALLENGE CUP”, o competiţie la care au participat peste 330 de sportivi din 6 ţări diferite: Spania, Ucraina, Anglia, Republica Moldova, Turcia şi România! Acest eveniment…

Promenada inimilor

„Promenada inimilor”, 2021. O nouă ediție, la fel de bine organizată, spre bucuria tuturor participanților. Doamna Gabriela Szabo, o luptătoare declarată în favoarea promovării sportului de performanță, o doamnă cu asumare responsabilă a educației trupului și a minții implicit. Sportul în sine, prin activarea permanentă a marilor funcțiuni fiziologice ale corpului, generează autodepășirea limitelor proprii,…

Cultură în Natură

În perioada 4-10 Septembrie a avut loc evenimentul ”Cultură în Natură” în cadrul căruia copii au participat la mai multe ateliere. În atelierul de muzică al Lorenei Deheleanu participanții au învățat noțiuni de bază despre ritm și sunete, au construit instrumente muzicale din obiecte reciclabile, au cântat și dansat. Am avut parte de un întreg…

LASĂ BUTONIADA, VINO LA PEDALIADA!

– Sâmbătă, 11 Septembrie 2011, Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti (FTMB) împreună cu un grup de aproximativ 40 oameni minunaţi, au pedalat prin Bucureşti în cadrul acţiunii PEDALIADA BUCUREŞTI, sub sloganul „LASĂ BUTONIADA, VINO LA PEDALIADA!”. Ultimele detalii pentru proiect au fost pregătite în dimineaţa evenimentului, la sediul FTMB din Calea Şerban Vodă nr….

Artă de Ziua Copiilor

Ziua copiilor la Baza Nautica Green Ties Ceahlău! Asociaţia Green Ties – Cravate Verzi (membra FTMB) cu sprijinul financiar al Fundaţiei pentru Tineret a Municipiului Bucureşti (FTMB) şi al Primăriei Grinţieş NT, au adus un zâmbet şi o speranţă copiilor din cluburile de pictură Pictorașii Grințieșului şi Atelierul de pictură Ceahlău. “Toată consideraţia noastră pentru…

Săptămânile Chinezești ale Culturii şi Turismului 2021

În luna Iunie 2021 s-a dat startul, în format online, la o serie de evenimente organizate la nivel global, intitulate ”Săptămânile Chinezești ale Culturii şi Turismului 2021”, evenimente organizate sub egida Ministerului Culturii și Turismului din China, Centrul Cultural Chinez din București, în colaborare cu Centrul Chinez pentru Schimburi Culturale cu Străinătatea, precum şi Departamentul…

WIMA – Siguranță pe două roți

   Fiind susţinători ai transportului alternativ, în data de 22 Mai 2021, am avut bucuria să sprijinim campania ”Siguranță pe 2 roți” organizată de Cluburile de motociclişti WIMA Romania – Asociația Femeilor Motocicliste, BLACK HELMETS şi Free Riders, care au susţinut în mod gratuit un curs de prim ajutor la sediul FTMB, coordonat cu multă…