În data de 29 Iulie 2021, de ziua Imnului Naţional, la sediul FTMB, a avut loc prima Ediţie a proiectului „Şcoala de vară pentru tineri”, organizat şi implementat de Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti.
Proiectul s-a desfăşurat pe parcursul întregii zile, acesta fiind împărțit în 5 ateliere conduse de coordonatori bine pregătiți, care au reușit să fascineze tinerii participanți prin învățături despre fiecare atelier, discuții libere despre temele desfășurate, sport dar şi jocuri distractive.
„Mulțumim încă o dată coordonatorilor şi voluntarilor FTMB care au făcut posibil implementarea proiectului „Școala de vară pentru tineri” – ediţia I.” – Reprezentanții FTMB
REDACȚIA